Prințul William și Kate Middleton au DECIS să petreacă Paștele departe de Familia Regală. Unde s-au retras în această perioadă, cu cei trei copii

Prințul William și Kate Middleton au DECIS să petreacă Paștele departe de Familia Regală. Unde s-au retras în această perioadă, cu cei trei copii
Publicat: 01/04/2024, 19:26

Prințul William și Prințesa Kate au intenția de a se odihni în timpul vacanței de Paște departe de Familia Regală. Cei trei copii ai Prințului și Prințesei de Wales, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, care sunt elevi la școala Lambrook din Berkshire, sunt în vacanță, așa că familia va petrece timp împreună departe de atenția publicului.

Potrivit  The Telegraph, familia se va întoarce la Anmer Hall din Norfolk, lângă Sandringham Estate, pentru a evita atenția publicului, în timp ce Kate se confruntă cu probleme de sănătate. Reamintim că săptămâna trecută, Prințesa de Wales a comunicat într-un mesaj video emoționant că a început chimioterapia preventivă la sfârșitul lunii februarie după ce a fost diagnosticată cu cancer după o intervenție chirurgicală abdominală.

„Desigur, acest lucru a fost complet neașteptat, iar William și cu mine am făcut tot posibilul pentru a procesa și gestiona acest lucru în mod discret pentru a proteja tânăra noastră familie. După cum puteți vedea, a durat mult timp. După ce am suferit o intervenție chirurgicală semnificativă, mi-a luat ceva timp să încep tratamentul”, a declarat Prințesa de Wales

Cu toate acestea, Kate, în vârstă de 42 de ani, a explicat: „Dar cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod potrivit pentru ei și să-i asigurăm că voi fi bine”.

Kate Middleton a mai spus că nu își pierde speranța și că va lupta și va respecta toate indicațiile medicilor. Prințesa de Wales a mai mărturisit că cel mai dificil i-a fost să le dea această veste despre starea ei de sănătate celor trei copii ai săi, prințesa Charlotte, prințul George și prințul Louis. În declarația sa video, ea a vorbit despre sprijinul din partea familiei ei: ”A-l avea pe William lângă mine este și o mare sursă de confort și liniște. La fel ca și dragostea, sprijinul și bunătatea care au fost arătate de mulți dintre voi. Înseamnă atât de mult pentru noi doi”.

În urmă cu puțin timp, Palatul Kesington a dezvăluit mai multe detalii despre tratamentul, tipul de cancer și starea de sănătate actuală a Prințesei de Wales. Purtătorul de cuvânt de la Palatul Kensington a spus că detaliile privind tipul de cancer și stadiul bolii nu vor fi făcute publice.

Familia Wales se retrage de obicei în Norfolk în această perioadă a anului. Vor locui la Anmer Hall până la mijlocul lunii aprilie, înainte ca William să revină la îndatoririle regale și copiii să se întoarcă la școală.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Breaking News: Au fost găsite trupurile celor două fete înghițite de apele învolburate din Italia:...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Interdicție pentru toată România. Legea a intra deja în vigoare: Sunt obligați
Oamenii au început să lingă ouă în supermarketuri. Cum speră să se îmbogățească
Diana Bulimar a fost cerută în căsătorie. Care a fost reacția sportivei când a văzut...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Îmbunătățirea calității aerului duce la mai multe incendii forestiere
×